marți, 28 iunie 2011

Ryan Dunn, actorul din filmul “Jackass”, a murit într-un accident de maşină

Ryan Dunn, cunoscutul actor din filmul “Jackass“, a murit într-un accident de maşină, ce a avut loc în West Goshen Pennsylvania, în noaptea de duminică spre luni, scrie presa de peste ocean

Duminică seara, Ryan Dunn postase o poză pe Twitter, în care se bucura alături de prietenii săi, consumând alcool.
Presa americană scrie că Ryan Dunn a murit împreună cu un alt pasager, într-un accident de maşină care a avut loc în jurul orei 3.00, în noaptea de duminică spre luni. Momentan nu se ştie cine se afla la volanul maşinii in care Ryan Dunn şi-a pierdut viata.

Ziua gafelor: Funeriu s-a adresat lui Radu Moraru şi lui Cristoiu cu formula "domnu' Turcescu"

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a gafat de două ori, marţi seară, la 10 TV şi la B 1 TV, adresându-se lui Radu Moraru şi apoi lui Ion Cristoiu cu formula "domnu' Turcescu", aceasta după ce, în prima parte a zilei, afirmase în Senat că substantivul "coleg" este de gen neutru, stârnind critici.
Ministrul a fost invitat marţi seară la 10TV, în emisiunea lui Radu Moraru, pentru a prezenta starea Educaţiei şi pentru a-şi explica gafa - după cum gazdele au titrat la un moment dat pe burtieră - numai că ministrul Funeriu a gafat din nou, confundându-l pe Radu Moraru cu Robert Turcescu, scrie gandul.info.
"Deci domnu' Turcescu..." a început plin de elan Daniel Funeriu. N-a continuat fraza pentru că publicul a început să râdă, iar moderatorul a avut o clipă de stupoare. Când şi-a dat seama de gafă, Funeriu s-a ridicat în picioare şi i-a întins mâna gazdei. "Editaţi, editaţi!..." a mai reuşit să spună ministrul, adresând o vagă rugăminte cuiva din regia de emisie, relatează gandul.info.
Ajuns, o jumătate de oră mai târziu, în emisiunea lui Robert Turcescu de la B1 TV, ministrul Educaţiei a fost întrebat despre confuzia pe care a făcut-o cu o oră înainte, în emisiunea lui Radu Moraru.
"Eram în emisie, m-am uitat la ceas şi stiam că trebuie să vin la domnul Turcescu şi i-am spus astfel. M-a taxat imediat şi mi-a spus «domnul ministru Andronescu»", a povestit Funeriu. Atmosfera s-a destins după câteva minute şi atunci ministrul Funeriu a făcut aceeaşi greşeală, adresându-i-se lui Ion Cristoiu la fel cum i se adresase lui Radu Moraru: "Domnu' Turcescu...". Ion Cristoiu a precizat: "Turcescu este el...". Robert Turcescu şi-a pus mâinile în cap, iar Funeriu a conchis : "Azi e ziua gafelor", informează sursa citată.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a fost criticat, marţi, în plenul Senatului de mai mulţi parlamentari pentru comportamentul său în faţa acestei Camere, dar şi pentru greşelile gramaticale făcute în timpul intervenţiei sale, cea mai gravă fiind afirmaţia conform căreia "în Dicţionarul explicativ al limbii române, cuvântul «coleg» este neutru".

Noi confruntări între protestatari şi poliţie la Atena

Poliţia elenă a recurs, marţi seară, la gaze lacrimogene împotriva unor grupuri de tineri care au aruncat pietre şi alte proiectile în direcţia scutierilor aflaţi în faţa sediului Parlamentului, unde deputaţii dezbat proiectul bugetului de austeritate.
Incidentele au izbucnit în momentul în care manifestanţii au încercat să ajungă la o baricadă ridicată de poliţişti în apropierea intrării în Parlament, pentru a-i împiedica pe protestatari să se apropie de clădire.
Piaţa Syntagma, aflată în faţa Parlamentului, era deja acoperită de fumul grenadelor lacrimogne marţi după-amiază, când protestatarii începuseră să se disperseze, după o zi de manifestaţii împotriva austerităţii. În cursul zilei de marţi, au avut loc mai multe confruntări între miile de manifestanţi şi poliţie, în cursul cărora cel puţin 37 de persoane au fost rănite şi alte 14 au fost reţinute de forţele de ordine.
Confruntările au avut loc în timpul manifestaţiilor convocate de sindicatele elene în prima zi a unei greve generale de 48 de ore, la care participă angajaţi din sectorul public şi privat.
Numărul protestatarilor care au ieşit în stradă a fost mai mic decât cel înregistrat la manifestaţiile anterioare, când în piaţa Syntagma s-au adunat zeci de mii de persoane. Protestatarii le-au cerut locuitorilor Atenei să înconjoare clădirea Parlamentului miercuri, ziua în care va fi votat bugetul de austeritate pentru perioada 2012 - 2015, însă poliţia a blocat încă de marţi circulaţia pe străzile din zonă, împiedicând astfel accesul manifestanţilor.

Fost secretar de stat la ministerul lui Udrea: Nimeni nu poate semna acte fără ştirea ministrului

Fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Ioan Andreica a fost audiat, marţi, de procurorii DNA, care îl cercetează într-un dosar privind deturnarea de fonduri europene. Potrivit NewsIn, Andreica a declarat, la plecare, că niciun secretar de stat nu poate semna contracte fără să ştie ministrul.
Andreica a stat peste două ore în sediul DNA, iar la ieşire, întrebat dacă este adevărat că a semnat contracte fără să ştie ministrul Dezvoltării, fostul oficial a precizat că niciun secretar de stat nu poate face acest lucru fără ştiinţa ministrului.
Ioan Andreica este urmărit penal de procurorii anticorupţie, alături de preşedintele CJ Bistriţa Năsăud, Liviu Rusu, şi unul dintre vicepreşedinţui, Iancu Luca Mihai, într-un dosar privind acordarea de fonduri către primăriile unor localităţi din judeţ.
Procurorii DNA au făcut, la începutul lunii iunie, mai multe percheziţii la locuinţa fostului secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Ioan Andreica, dar şi în birourile preşedintelui şi unui vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu şi Iancu Luca Mihai.

Procurorii DNA au ridicat mai multe documente din sediul CJ şi au sigilat mai multe birouri.

Fostului secretar de stat Ioan Andreica i-a fost percheziţionată şi firma la care este asociat.

Ioan Andreica a demisionat din funcţia de secretar de stat în MDRT în luna septembrie a anului trecut. Presa a relatat atunci că plecarea lui Andreica din Ministerul Dezvoltării ar fi avut loc în urma unor discuţii aprinse cu ministrul Elena Udrea, care i-ar fi reproşat că ar fi distribuit după propriile interese şi chiar că ar fi modificat destinaţia iniţială a unor fonduri pentru lucrări de canalizare şi introducerea apei curente. Fostul secretar de stat ar fi fost acuzat că ar fi semnat contracte cu unele primării con­du­se de membri ai PSD şi PNL fără ştiinţa ministrului. Andreica a negat aceste acuzaţii.

Deputaţii: Autovehiculele vor fi obligate să fie dotate cu cauciuri de iarnă VEZI AMENZI

Deputaţii au adoptat, marţi, cu 153 de voturi favorabile, 123 "împotrivă" şi o abţinere, Ordonanţa Guvernului care prevede obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă, Camera fiind for decizional.
Ordonanţa 5/2011 prevede sancţionarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără anvelope de iarnă cu reţinerea talonului auto şi amendă de până la 4.000 de lei.
Neechiparea cu anvelope de iarnă, precum şi cu lanţuri în cazul vehiculelor de transport marfă de peste 3,5 tone şi a celor de transport de persoane cu peste nouă locuri atrage reţinerea talonului auto şi a unei amenzi cuprinse între 2.500 şi 4.000 de lei, informează MEDIAFAX.
În caz de accident, la sancţionarea cu amendă se adaugă o sumă dedicată reparării drumurilor şi despăgubirilor pentru pagubele produse.
De asemenea, conform definiţiei prevăzute de reglementare, cauciucurile "all-seasons" sunt acceptate ca fiind anvelope de iarnă.
Actul normativ stipulează aplicarea de către Registrul Auto Român a sancţiunilor referitoare la starea tehnică a autovehiculelor comerciale în cazul controalelor tehnice efectuate de către RAR împreună cu Poliţia Română.
Obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă se impune începând cu data de 1 noiembrie a fiecărui an până la 1 martie.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ, aprobat de Senat pe 26 aprilie.

Lăzăroiu: Legalizarea prostituției ar trebui făcută în următorii 3, 5, 7 ani

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat marţi, în faţa Comisiei de muncă a Camerei, că deşi legalizarea prostituţiei nu este printre priorităţile ministerului, aceasta va trebui făcută în 5 sau 7 ani, subliniind că reglementarea fenomenului ar descreşte incidenţa traficului de persoane.

Întrebat de deputatul PNL Cristina Pocora, în cadrul audierii din Comisie, dacă își menține poziția cu privire la necesitatea legalizării prostituției, Lăzăroiu a precizat: "Legalizarea prostituției nu este printre prioritățile ministerului și nici nu ştiu dacă ministerul... poate ar trebui să vină o iniţiativă din Parlament (...) Dar la un moment dat, cred că va trebui să facem asta, în trei ani, în cinci, sau șapte ani".
Ministrul a argumentat că, în țările în care a fost făcut acest pas, s-a observat că a scăzut incidența traficului de ființe umane. El a invocat un raport al Departamentului de Stat privind traficul de femei, arătând că încă sunt probleme pe acest palier și că "există chiar doi politicieni la vârf implicați în problema aceasta de trafic de ființe umane". "S-ar putea ca legalizarea să nu rezolve problema politicienilor, dar să reducă incidența traficului", a susținut Lăzăroiu, făcând referire la un raport al Departamentului american de Stat privind traficul de persoane în lume, în care se menţionează că autorităţile au investigat doi membri ai unui partid politic important, pentru trafic cu fiinţe umane.
Nu este prima dată când Lăzăroiu aduce precizări pe subiectul legalizării prostituţiei. În urmă cu câteva săptămâni, într-o emisiune de la B1Tv, ministrul Muncii a spus că din sondajele pe care le-a văzut, mai mult de jumătate din populaţia adultă a României susţine legalizarea prostituţiei.
"Există un raport al Comisiei prezidenţiale din 2008 şi printre multe lucruri care erau propuse la măsuri, era şi asta. Era un raport pe care preşedintele şi l-a asumat la vremea respectivă. Eu ştiu că asta este folosită tot timpul ca un fel de subiect tabu - ", a explicat el.
Ministrul a mai spus că din sondajele pe care le-a urmărit reiese că mai mult de jumătate dintre români susţin legalizarea prostituţiei. "Acum eu vă spun că am acces la sondaje de opinie şi dacă spun că da, voi milita pentru legalizarea prostituţiei, am cam 50 şi ceva la sută adepţi. Deci în momentul ăsta, populaţia adultă a României este în favoarea legalizării prostituţiei. Dar vă spun, nu m-am gândit, că nu e printre priorităţile pe care le avem acum", a conchis fostul consilier prezidenţial.
Legea iniţiată de deputatul PDL Silviu Prigoană privind legalizarea serviciilor sexuale plătite a fost respinsă atât de Senat, cât şi de Camera Deputaţilor.

Funeriu, corigent la genuri: "Coleg" e substantiv neutru

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a stârnit iritarea, dar şi amuzamentul senatorilor, după ce li s-a adresat acestora cu titulara de "colegi", iar ulterior a susţinut că substantivul "coleg" are genul neutru, "potrivit DEX".
Discuţia din plenul Senatului a vizat o propunere legislativă care modifică Legea educaţiei naţionale în sensul că permite profesorilor universitari să iasă la pensie mai târziu şi să-şi prelungească activitatea în universităţi. În acest context, şi-a exprimat poziţia şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care li s-a adresat senatorilor cu titulatura de "colegi".

Ulterior, a reacţionat şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care i-a atras atenţia ministrului înainte de a-i da cuvântul de final în cazul dezbaterii legii să fie respectuos. "Din punctul meu de vedere, a existat şi continuă să existe un fel de război de comunicare între intituţia ministerului Educaţiei şi instituţia Senatului României. Vreau să-i adresez dnului ministru Funeriu apelul meu insistent de înţelegere că în Senat sunteţi invitatul nostru, domnule ministru, că aici nu se aplaudă când o replică dată de un senator ne convine sau nu ne convine şi că atunci când aveţi în faţa dvs. un plen al Senatului şi o Comisie de educaţie, ca şi altele încărcate cu oameni de experienţă, să încercaţi să intraţi într-un dialog civilizat şi contructiv cu instituţia noastră", a spus Geoană.

Funeriu, în mod vizibil iritat, a luat cuvântul la rândul său. "Într-adevăr, stimate domnule senator, mi-am cântărit şi am încercat să-mi cântăresc foarte bine cuvintele cu apelativul de 'coleg', şi am să vă spun de ce. La începutul acestei şedinţe – şi încerc că fiu un om cât se poate de disciplinat şi de respectuos – aţi chemat, de faţă cu studenţii, să avem un alt tip de dialog. Am considerat totdeauna că în Senatul României se acţionează pentru binele învăţământului, de aceea mi-am permis şi am încercat să particip tocmai la destinderea acestei atmosfere, şi tocmai de aceea interveţia mea a fost mai mult tehnică decât una politică, pentru că desigur, dacă ar fi cazul să avem intervenţii politice cu totul şi cu totul altele ar fi coordonatele (...) Putem să dăm foarte multe lecţii de gramatică, puteţi da foarte multe lecţii de foarte multe lucruri, eu nu o să-mi permit acest lucru, îmi voi permite doar să spun că în limba română, conform DEX, cuvântul 'coleg' este neutru, nu este defel feminin", a spus ministrul Educaţiei. Afirmaţia sa a stârnit reacţia senatorilor, atât din partea Puterii, cât şi din Opoziţie, unul dintre aceştia fiind senatorul PDL Vasile Blaga, care l-a îndemnat pe ministrul Educaţiei să nu-şi mai "pună Senatul în cap".

De asemenea, senatorul PSD, Georgică Severin, a intervenit pentru a sublinia eroarea ministrului Educaţiei. "Totuşi, suntem în Senatul României şi avem pretenţii, 'coleg' este de genul masculin, un coleg, doi colegi, totuşi...", a mai spus Severin.